Eram într-o sală cu 12 manageri seniori, toți cu peste 15 ani de experiență în industrie, cu MBA-uri, CV-uri impresionante, și mai ales cu certitudini bine înrădăcinate. Le-am pus o întrebare simplă: „Când ați vorbit ultima dată direct cu un client - nu prin rapoarte, nu prin echipa de vânzări, ci față în față, ascultând?" Tăcere. Unul dintre ei a zis, după câteva secunde: „Păi... noi știm ce vor clienții noștri." Am auzit fraza asta de sute de ori. Și de fiecare dată mă gândesc la același lucru.
Trufia Zeilor Acum câteva săptămâni, Cristian Tudor Popescu a publicat un articol intitulat „Trufia zeilor". Teza lui? Filozofii greci — Platon, Aristotel, Socrate — nu demonstrau nimic. Enunțau adevăruri de pe poziția unor zei și așteptau să fie crezuți pe cuvânt. Andrei Cornea i-a răspuns prompt în Dilema, arătând că afirmația e, pur și simplu, falsă. Socrate întreba obsesiv. Platon argumenta prin dialog.
Aristotel a inventat logica formală. Maieutica, dialectica, silogismul — toate sunt instrumente de gândire riguroasă, nu proclamații divine. Chiar și conceptul de etică...și am putea continua. Oricum, dacă doriți să aprofundați, Eugen Octav Popa, autorul Podcastului de Filosofie, disecă echilibrat și cu umor tema, în acest video pe YouTube
Mai are sens ssă ă citim ,loso,e veche? Cristian Tud Podcastul de Filoso.e
Dar ceea ce m-a frapat nu a fost eroarea istorică. Pe mine m-a frapat cât de bine descrie articolul lui CTP - involuntar, desigur - ce facem noi azi în organizațiile noastre.
Trufia nu e la Zei, ci în sala de ședințe E în managerul care lansează un produs fără să vorbească cu un singur utilizator real. E în echipa care face o oră-două de brainstorming și crede că a inovat. E în consultantul / trainerul care livrează un deck de 80 de slide-uri fără să fi pus o singură întrebare incomodă. E în toți cei care știu răspunsul înainte să formuleze întrebarea. Și acum, în era AI-ului, trufia asta a căpătat un nou instrument. Ai toate răspunsurile în telefon. Rapid și, aparent, convingător. Îi dai un prompt, îți dă un răspuns articulat, structurat, cu bullet points. Și creierul tău, obosit, suprasolicitat, aflat sub presiunea următoarei ședințe, acceptă. Fără să întrebe. Fără să verifice. Fără să gândească.
Gândim și reflectăm din ce în ce mai puțin Un director de marketing mi-a spus după o discuție cu clientul: „Am lucrat 8 ani pe segmentul ăsta și în 45 de minute am aflat lucruri pe care nu le știam." Nu pentru că ar fi fost incompetent. Ci doar pentru că nu mai exersase mușchiul ăla. Mușchiul întrebării. Al îndoielii productive. Al gândirii cu adevărat critice. Asta e lecția pe care filozofii greci ne-au lăsat-o cu adevărat, și pe care CTP, paradoxal, a ratat-o în propriul articol. Nu că trebuie să fii zeu ca să gândești bine. Ci că o viață ne-examinată nu merită a fi trăită. Și că o organizație necercetată nu merită să supraviețuiască. De aceea e nevoie să reconstruim, metodic, capacitatea echipelor de a gândi — critic, creativ, sistemic, strategic. Să punem întrebările incomode înainte ca piața să o facă. Să verificăm asumpțiile înainte ca ele să devină decizii greșite. Să inginerim întrebările înainte de a înghiți pe nemestecare răspunsurile. Pentru că AI-ul e exact atât de bun cât e de bun omul din spatele prompt-ului. We, the people...
conceptul programului Better Thinking, program care își propune să stimuleaze complementaritatea și sinergia dintre gândirea umană și AI.